Noutati din Exod

Iesirea din Egipt sau omul iertat
User avatar
pollianna
Posts: 94
Joined: 23 Mar 2011, 15:06

Re: Noutati din Exod

Post by pollianna »

Am să mă-ntorc puțin cu discuția la predestinarea cazului lui Faraon.. În adevăr, doar la plăgile 6, 8 și 9 se specifică ”Domnul a împietrit inima lui Faraon”, dar cei care susțin predestinația sa nu au în vedere doar acest aspect; pentru că este clarificat dinaintea primei plăgi: ”Eu (Dumnezeu) voi împietri inima lui Faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. Totuşi Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului, şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi. Egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului..”

Observând indiferența la adresa Dumnezeului despre care avea cunoștință, barbaria manifestată prin muncile grele și teroarea ce a dat-o printre poporul Istrael, cred Faraon și-a dirijat astfel viitorul, avea ”ștampilat” destinul de el însuși. Toate acestea n-au fost ca urmare unei profunde preocupări pentru Adevăr - Dumnezeu; chiar dacă nu-l cunoștea pe Iosif, a avut cunoștință despre ce înseamnă poporul Istrael în ochii lui Dumnezeu, scopul cu ei ș.a.m.d. Și totuși, în marea Sa îndurare, i-au mai fost acordate alte 10 ocazii de revizuire.. despre care Dumnezeu - Cel ce știe totul, a putut prevesti.
User avatar
Andrada
Posts: 39
Joined: 22 Feb 2011, 15:31

Re: Noutati din Exod

Post by Andrada »

Ce bine ca s-a reamintit despre inima lui Faraon... m-am gandit sa scriu si eu o idee care mi-a placut!
Spunea ca in prezenta focului, lutul si lumanarea reactioneaza total diferit! Lutul se intareste ca o piatra, iar lumanarea se topeste si reflecta lumina!
Cred ca deciziile noaste aleg materialul din care ne e facuta inima! :)
User avatar
AlexB
Administratorul site-ului
Posts: 321
Joined: 27 Jan 2011, 00:16
Contact:

Re: Noutati din Exod

Post by AlexB »

Exod 39:

30. Au facut apoi si placa de aur curat, cununa imparateasca sfanta, si au sapat pe ea, cum se sapa pe o pecete: "Sfant Domnului".

31. Au legat-o de mitra, sus, cu o sfoara albastra, cum poruncise lui Moise Domnul.

32. Astfel au fost ispravite toate lucrarile locasului Cortului intalnirii. Copiii lui Israel au facut tot ce poruncise lui Moise, Domnul: asa au facut.
Se amuza colegii uneori de mesajele pe care le pun in cate o aplicatie: "Cutare proces a fost incununat de laurii succesului".

Dar tare mult mi-a placut incununarea (si la propriu, si la spiritual) a lucrarilor de facere a Cortului Intalnirii.

Si ca si cum nu mi-ar fi fost suficienta aceasta observatie (care nu stiu cum n-am obervat-o pana acum!), iata inca o informatie care (pentru mine) este cu titlul de noutate:
Exod 40:2. In ziua intai a lunii intai, sa intinzi locasul Cortului intalnirii.
Ce cadou minunat de Anul Nou!!!
User avatar
Mariella
Posts: 95
Joined: 27 Jan 2011, 14:47

Re: Noutati din Exod

Post by Mariella »

am descoperit inca un verset de care nu stiam : Exod 23.13 " Sa paziti tot ce v-am spus , si sa nu rostiti numele altor dumnezei:numele lor sa nu se auda iesind din gura voastra' ....
User avatar
Andrada
Posts: 39
Joined: 22 Feb 2011, 15:31

Re: Noutati din Exod

Post by Andrada »

Iertare! Voi scrie mesaje telegrafice pt ca nu vreau sa nu scriu deloc!
Ex 5:3-9
"3. Ei au zis: Ni S-a aratat Dumnezeul Evreilor. Da-ne voie sa facem un drum de trei zile in pustie, ca sa aducem jertfe Domnului, pentru ca sa nu ne bata cu ciuma sau cu sabie.
4. Si imparatul Egiptului le-a zis: Moise si Aaron, pentru ce abateti poporul de la lucrul lui? Plecati la lucrarile voastre.
5. Faraon a zis: Iata ca poporul acesta s-a inmultit acum in tara, si voi mai voiti sa-l faceti sa-si inceteze lucrarile?
6. Si chiar in ziua aceea, Faraon a dat urmatoarea porunca ispravniceilor norodului si logofetilor:
7. Sa nu mai dati poporului paie ca mai inainte pentru facerea caramizilor; ci sa se duca singuri sa stranga paie.
8. Totusi sa le cereti acelasi numar de caramizi, pe care le faceau mai inainte; sa nu le scadeti nimic din ele, caci sunt niste lenesi; de aceea striga mereu: Haidem sa aducem jertfe Dumnezeului nostru.
9. Sa se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca sa aiba de lucru, si sa nu mai umble dupa naluci."

si atunci planul lui satan era: sa dea de lucru ca sa nu fie timp pentru Dumnezeu!
Last edited by Andrada on 16 Jul 2017, 08:57, edited 1 time in total.
User avatar
Mariella
Posts: 95
Joined: 27 Jan 2011, 14:47

Re: Noutati din Exod

Post by Mariella »

citind din Exod , pe langa faptul ca mi-am amintit cele spuse de Alex intr-un peisaj minunat de prin Toplita, acum doi ani despre toiagul lu Moise (cap.4.2 ) care devine toiagul lui Dumnezeu (cap 4.20) mi-a placut ca : *Dumnezeu ne intareste credinta aducandu-ne aminte de experientele din trecut , de exemplu cand Moise e trimis la Faraon pt a avertiza de prima urgie , ii spune " Sa-ti iei toiagul care a fost prefacut in sarpe" (cap.7.15) "si intinde -ti mana peste apele Egiptului"
* iar dupa plaga a 6, cand este scris ca "Domnul a impietrit inima lui Faraon" (9.12) atunci cand se vorbeste despre a 7-a plaga , Dumnezeu spune " de data aceasta voi trimite toata urgiile Mele, impotriva inimii tale " (9.14) atunci inima lui Faraon a trebuit sa suporte impietrirea ceea ce a facut ca si slujitorii lui sa fie mai logici ca si el (" Tot nu vezi ca piere Egiptul?"10.7) sau pierderea oamenilor ( ex plaga a 7-a, a 10-a)
* "Voi judeca inpotriva tuturor zeitatilor Egiptului, caci Eu sunt Domnul" (12.12) http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83 ... tean%C4%83 , http://www.alexb.me/2011/01/broastele-f ... suita-lor/
* si o inima impetrita simte nevoia de binecuvantare, Faraon spune :"duceti-va si binecuvantati-ma" (12.32) :)
User avatar
Andrada
Posts: 39
Joined: 22 Feb 2011, 15:31

Re: Noutati din Exod

Post by Andrada »

Ți-ai dorit vreodată să fii că Bețaleel și Oholiab “în mintea cărora pusese Domnul pricepere”? Eu mi-am dorit mult... și când am citit iar versetul din Ex 36:2, ma gândeam ca poate dorința pe care o ai în inima de a face ceva împreuna cu El, e acea pricepere pe care El a pus-o acolo!
Ce talent a pus Domnul in tine? Folosește-l pt El! ❤️
Post Reply

Return to “Exodul”