1. De cînd era cunoscut Ieremia de către EL?
3. Ce reacţie a avut Ieremia la chemarea LUI?
4. De ce veghează EL supra Cuvântului Său?
6. Câţi dumnezei avea Iuda?
7. Care era condiţia minimă pentru ca EL să ierte Ierusalimul?
9. Care era nădejdea înşelătoare cu care se hrăneau israeliţii?
10. Cum ajunsese casa LUI pentru israeliţi?
11. Ce lucru nu i-a trecut LUI prin minte că s-ar putea întâmpla?
14. Cu ce zicea EL că îi va hrăni pe cei care au părăsit Legea Lui?
15. Cum urma să se numească Vlăstarul care urma să răsară din David?
16. Ce legământ a fost făcut pe vremea împăratului Zedechia cu privire la robi?
17. Care era stilul de viaţă al recabiţilor?
18. Cu ce a scris Baruc cuvintele lui Ieremia într-o carte?
20. Cine a vorbit împăratului în favoarea lui Ieremia când acesta era într-o groapă?
21. Ce i-a făcut Nebucadneţar lui Zedechia când l-a prins?
23. Cu ce ocazie se aminteşte despre un han în cartea lui Ieremia?
24. Cui ardeau tămâie femeile din Israel în timpul lui Ieremia şi de ce?
26. De ce era faraon doar un zgomot?
27. Ce se spune despre cel care face cu nebăgare de seamă lucrarea LUI?
29. Când vede orice om cât este de prost cu ştiinţa lui?
30. Cum este numită moartea în cartea lui Ieremia?
32. Cine era mare preot când a fost distrus Ierusalimul?
Intrebari din Ieremia
Re: Intrebari din Ieremia
1. „Mai înainte de a te întocmi în pântece, te-am cunoscut..”
3. Și-a recunoscut nimicnicia.. „Vai, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu știu să vorbesc, pentru că sunt un copil!”
4. „EU veghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
6. „Căci ca numărul cetăților tale sunt dumnezeii tăi, Iuda!” (2:28)

3. Și-a recunoscut nimicnicia.. „Vai, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu știu să vorbesc, pentru că sunt un copil!”
4. „EU veghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
6. „Căci ca numărul cetăților tale sunt dumnezeii tăi, Iuda!” (2:28)
Re: Intrebari din Ieremia
7. Care era condiţia minimă pentru ca EL să ierte Ierusalimul?
Cutreieraţi străzile Ierusalimului şi priviţi acum şi luaţi seama şi căutaţi în pieţele lui, dacă puteţi găsi un om, dacă este vreunul care să facă judecată, care să caute adevărul; şi îl voi ierta. (5:1)
10. Cum ajunsese casa LUI pentru israeliţi?
Casa aceasta, care se numeşte după Numele Meu, este ea în ochii voştri o peşteră de tâlhari? (7:10)
11. Ce lucru nu i-a trecut LUI prin minte că s-ar putea întâmpla?
Şi au zidit locurile înalte la Tofet, în valea fiilor lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele cu foc, ceea ce Eu nu le-am poruncit şi ceea ce Mie nu Mi-a trecut prin minte. (7:31)
14. Cu ce zicea EL că îi va hrăni pe cei care au părăsit Legea Lui?
De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele. (9:15)
15. Cum urma să se numească Vlăstarul care urma să răsară din David?
În zilele acelea şi în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ. (33:15)
16. Ce legământ a fost făcut pe vremea împăratului Zedechia cu privire la robi?
împăratul Zedechia făcuse o învoială (legământ - GBV) cu tot poporul Ierusalimului ca să vestească slobozenia robilor, pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu. (34:8,9)
17. Care era stilul de viaţă al recabiţilor?
În conformitatea cuvântului dat de Ionadab, fiul lui Recab: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri; şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.” (35:6,7)
18. Cu ce a scris Baruc cuvintele lui Ieremia într-o carte?
Cu cerneală (36:18)
20. Cine a vorbit împăratului în favoarea lui Ieremia când acesta era într-o groapă?
Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel: „Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!” (38:8,9)
21. Ce i-a făcut Nebucadneţar lui Zedechia când l-a prins?
Împăratul Babilonului a pus să înjunghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreună cu toţi mai marii lui Iuda. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă ca să-l ducă la Babilon. (39:6,7)
23. Cu ce ocazie se aminteşte despre un han în cartea lui Ieremia?
După uciderea lui Ghedalia de către Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor care erau cu el au luat toată rămăşiţa poporului ... Au pornit şi s-au oprit la hanul lui Chimham lângă Betleem, ca să plece apoi în Egipt, (41:16,17)
32. Cine era mare preot când a fost distrus Ierusalimul?
Seraia (52:24)

!
9. Care era nădejdea înşelătoare cu care se hrăneau israeliţii?
Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” (7:4)