Iubesc Amos mult! ca și carte, profet, păstor (din trecut), și nu numai (în prezent - unul dintre verișorii mei).
Conținutul cărții este unul special. Este de remarcat cum își începe Amos misiunea de propovăduire. În mijlocul prosperității de care cei din Iuda beneficiau, are loc o puternică decădere morală. Mesajul tranșant al lui Amos: „Pocăiți-va sau pieriți” constituie una din temele majore ale acestei cărți. El anunță cu îndrăzneală judecata națiunilor înconjurătoare, dar atrage atenția și istraeliților. Mai întâi este acuzat Damascul, mesaj de care s-au putut bucura cei mai în vârstă dintre istraeliți, care văzuseră ocuparea din timpul luiIehu. Apoi au urmat mesajele împotriva Edomului, Tunisiei, Amonului și Feniciei. Dacă Amos s-ar fi oprit aici, ar fi putut rămâne foarte popular în Istrael, însă el avea de dus un mesaj care era primit de la Dumnezeu - mesaj în care erau cuprinse sub amenințarea distrugerii atât Iuda, cât și Istrael.
Dacă alte națiuni meritau pedeapsa pentru relele săvârșite, Istraelul și mai mult, datorită legâmântului de credincioșie pe care îl aveau semnat cu Dumnezeu. (fragment din ”Introducere la cartea Amos”).
- Board index Studiu Biblic Amos
- Search
-
- It is currently 05 Aug 2025, 15:26
- All times are UTC+03:00
Particularități
Purtator de poveri
Jump to
- Studiu Biblic
- ↳ Studiu Biblic - Discutii generale
- ↳ Geneza
- ↳ Exodul
- ↳ Leviticul
- ↳ Numeri
- ↳ Deuteronomul
- ↳ Iosua
- ↳ Judecatori
- ↳ Rut
- ↳ 1 Samuel
- ↳ 2 Samuel
- ↳ 1 Imparati
- ↳ 2 Imparati
- ↳ 1 Cronici
- ↳ 2 Cronici
- ↳ Ezra
- ↳ Neemia
- ↳ Estera
- ↳ Iov
- ↳ Psalmi
- ↳ Proverbe
- ↳ Eclesiastul
- ↳ Cantarea Cantarilor
- ↳ Isaia
- ↳ Ieremia
- ↳ Plangerile lui Ieremia
- ↳ Ezechiel
- ↳ Daniel
- ↳ Osea
- ↳ Ioel
- ↳ Amos
- ↳ Obadia
- ↳ Iona
- ↳ Mica
- ↳ Naum
- ↳ Habacuc
- ↳ Tefania
- ↳ Hagai
- ↳ Zaharia
- ↳ Maleahi
- ↳ Matei
- ↳ Marcu
- ↳ Luca
- ↳ Ioan
- ↳ Faptele Apostolilor
- ↳ Romani
- ↳ 1 Corinteni
- ↳ 2 Corinteni
- ↳ Galateni
- ↳ Efeseni
- ↳ Filipeni
- ↳ Coloseni
- ↳ 1 Tesaloniceni
- ↳ 2 Tesaloniceni
- ↳ 1 Timotei
- ↳ 2 Timotei
- ↳ Tit
- ↳ Filimon
- ↳ Evrei
- ↳ Iacov
- ↳ 1 Petru
- ↳ 2 Petru
- ↳ 1 Ioan
- ↳ 2 Ioan
- ↳ 3 Ioan
- ↳ Iuda
- ↳ Apocalipsa
- Bible Study
- ↳ Genesis
- ↳ Exodus
- ↳ Leviticus
- ↳ Numbers
- ↳ Deuteronomy
- ↳ Joshua
- ↳ Judges
- ↳ Ruth
- ↳ 1 Samuel
- ↳ 2 Samuel
- ↳ 1 Kings
- ↳ 2 Kings
- ↳ 1 Chronicles
- ↳ 2 Chronicles
- ↳ Ezra
- ↳ Nehemiah
- ↳ Esther
- ↳ Job
- ↳ Psalms
- ↳ Proverbs
- ↳ Ecclesiastes
- ↳ Song of Solomon
- ↳ Isaiah
- ↳ Jeremiah
- ↳ Lamentations
- ↳ Ezekiel
- ↳ Daniel
- ↳ Hosea
- ↳ Joel
- ↳ Amos
- ↳ Obadiah
- ↳ Jonah
- ↳ Micah
- ↳ Nahum
- ↳ Habakkuk
- ↳ Zephaniah
- ↳ Haggai
- ↳ Zechariah
- ↳ Malachi
- ↳ Matthew
- ↳ Mark
- ↳ Luke
- ↳ John
- ↳ The Acts
- ↳ Romans
- ↳ 1 Corinthians
- ↳ 2 Corinthians
- ↳ Galatians
- ↳ Ephesians
- ↳ Philippians
- ↳ Colossians
- ↳ 1 Thessalonians
- ↳ 2 Thessalonians
- ↳ 1 Timothy
- ↳ 2 Timothy
- ↳ Titus
- ↳ Philemon
- ↳ Hebrews
- ↳ James
- ↳ 1 Peter
- ↳ 2 Peter
- ↳ 1 John
- ↳ 2 John
- ↳ 3 John
- ↳ Jude
- ↳ Revelation
- Chestiuni administrative
- ↳ Anunţuri
- ↳ Probleme tehnice
- ↳ Reguli de bună purtare